Când se opresc ploile și revin căldurile în România. Directorul ANM, despre data de la care vom avea temperaturi de peste 29 de grade Celsius

Când se opresc ploile și revin căldurile în România. Directorul ANM, despre data de la care vom avea temperaturi de peste 29 de grade Celsius
Publicat: 30/06/2018, 17:17
Actualizat: 03/10/2018, 00:18

„Începând de mâine (duminică-n.r.), vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor. Izolat, vom mai avea cantități de precipitații ce pot depăși 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), în cadrul ședinței comandamentului pentru situații de urgență de la Ministerul Afacerilor Interne.

Elena Mateescu a mai spus că vremea se va încălzi abia de miercuri, 4 iulie.

„De abia începând din 4 iulie, vom putea să vorbim de temperaturi în creștere de la o zi la alta astfel încât, în special în partea de sud și vest a țării să vorbim de valori de temperaturi de peste 29, 30, 31 de grade”, a mai spus directorul ANM.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Legea pensiilor 2024. Reguli la acordarea drepturilor pentru urmași
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Parcursul și influențele care i-au modelat cariera lui Alex Mica, artistul care a făcut...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...